Mansarda amintirilor

Cine am devenit noi??? Întrebarea veșnică...dar la care nu pot răspunde....te aștepți la lucruri frumoase și brusc te decepționezi!!! De ce ? De ce lumea nu vrea să înțeleagă că adevărată importanță în lumea asta o au doar cele lucruri care nu pot trece uitate în mansarda amintirilor....
Nu pot să cred că deja sunt lucruri pe care le vrem uitate, dar altele pur și simplu nu vor să iasă din mintea noastră și asta e cel mai dificil pentru noi...
Credem că lumea se va schimba...dar nu!!!!nu se întâmplă să fie așa....e de fapt așa cum nu vrem să fie...și asta e cel mai mare păcat al nostru...vrem să fim importanți, demni de noi...dar se termină totul cu o pierdere fatală!!!!

Trăim în absurditate, în tăcerea amintirilor, în vise pierdute și speranțe dezgolite.....nu există o lume ideală..există doar lucruri pe care dorim să le avem ...însă nu le avem și ...regretăm pentru că la momentul oportun nu spunem ce simțim...sau poate ne părea prea dureros ....nu doream să ne detașăm de această realitate, astfel ne cream lumi noi.....care nu existau de fapt....
Suspciuni și trădări – așa arată lumea de azi!!! Cum să credem în cineva când uităm de noi și uităm că merităm iubire adevărată...E mult prea dificil să uităm că în viață mai trebuie să luptăm pentru vise, ci nu doar să ne le imaginăm...ne este frică de eșec și ne pare mai simplu să sperăm și să lăsăm în voia sorții ceea ce ne-am propus să facem.....cât de banal, dar atât de adevărat....


Probabil cele mai frumoase lucruri se află în noi și doar în noi...nu se compară nimic cu binele din noi, cu dorința de a demonstra sieși de ce ești în stare când ești cu adevărat sincer cu tine
Nu-mi doresc nimic mai mult pe lume, decât să te am pe tine...încerc să descifrez acest enunț și nu găsesc explicația, încerc..dar nu pot..pentru că nu există definiții corecte sau incorecte..există noțiuni înțelese și neînțelese...există lume care crede în lucruri neexistente și mifate de dorința aprigă de a le descoperi în singurătate..să ne aparțină doar nouă victoria! Atât de straniu și neînțeles devine totul!!!!

after...

Am privit acum un film de dragoste...un film care a demonstrat că dragostea e cel mai puternic sentiment și cel mai rezistent în timp și în spațiu...că nu poți să treci pe lângă iubire...nu o poți lăsa...îți dai seama că ea este cea care te ține în viață....că nu-ți dorești nimic altceva decât să fii alături de omul pe care îl iubești sau cel puțin el să fie fericit....pentru că dragostea este atât de minunată...că trebuie să o păstrezi cu sfințenie și să nu permiți nimănui să ți-o ia...să lupți până la istovire...căci ea a creat lume...ea o menține și îi dă suflu să reziste...
Este cea mai mare fericire să ai alături de tine omul care îți împărtășește sentimentul și omul la care ții cu adevărat...e greu uneori să recunoști cât de mare e atracția dintre voi, dar doar voi puteți să o păstrați și să-i da-ți o șansă...sânt în lume atât de mulți oameni nefericiți...care se iubesc la distanță sau au parte de o iubire neîmpărtășită.....
De ce??? Cât ne costă să spunem pur și simplu te iubesc...te iubesc......te iubesc...
Dar....viața e alta, îți pune obstacole pe care trebuie să le treci dacă vrei cu adevărat să meriți să o trăiești....mulți pier la jumătate de drum..pentru că se tem de piedici...și până la urmă....nu câștigă decât pierderea de a fi cu adevărat fericiți!!!!

iarna...cerne amintiri...

Suntem în anotimpul lui Bacovia, a timpului prelins prin tremurul îngheţului şi melodia trilului de corbi. Iarna este ca o epavă de sentimente pentru singuratici şi o scăpare de căldura sufocantă a soarelui pentru cei care simt nevoia unui îngheţ superficial de decembrie. Dis-de-dimineaţă mă trezesc cu sufletul topit de fierbinţeala atmosferei din cameră, dau draperia la o parte şi mi se deschide un tablou inedit...fulgi măşcaţi de catifea se lipesc de obrazul geamului cu speranţa că vor putea supravieţui. Se aude un cîntec bisericesc, un cor de fulgi fredonează notele unei melodii de dor şi legămînt, notele unei rugăciuni cereşti...Privesc dureros la copacii dezgoliţi de straiele argintii-plumbatice şi de mirosul verdelui primăvăratic, rămaşi ca fantomele slăbite de putere şi tratate cu mir efervescent. Dar nu mă las înduioşata de peisaj, dau draperia la loc şi încep să beau aerul cămăruţei din cămin şi să admir cărţile de pe policioara prăfuită de deasupra patului meu. Îmi fac curaj să mă ridic şi să iau cartea de literatură pe care de mult timp vreau să o citesc. Mă ridic în picioare şi observ cum de după geam se cufundă în amalgama de culori iernatice un corb dual şi transcendent viabil. O rază de lumină a străbătut prin norii plumburatici şi s-a prelins pe faţa mea. Nu am putut rezista şi am ieşit afară...mă aştepta un miros de îngheţ şi o verdeaţă înălbită de ninsoarea densă...Mi-au lăcrimat şi ochii, de vină era gerul...soarele şi norii...

Ce facem cu viața noastră?

Ne aflăm pe un tărâm al iubirii, tărâm de ceramică care se poate topi de căldura comunistă. Iubim și realizăm că suntem slabi, realizăm că ne este frică să iubim, realizăm că suntem buni doar cu noi înșine.Cum putem cuteza la iubiri adevărate, când nu cunoaștem adevărul, dar îl spunem. Când suntem de două ori trădați, o dată de prieteni și o dată de noi înșine când afirmăm că niciodată nu am trădat. Ne este frică să recunoaștem că toți oamenii greșesc și oare merită a fi iertați?Merită să le oferim o șansă ? Să le dăm o nouă șansă? O ultimă șansă? Nu merită! Suntem frumoși la urâtul din noi, atunci când nu știm să iertăm, să oferim o șansă unui om pe care îl respectăm, îl iubim, îl venerăm. Poate motivul – că suntem egoiști, poate umblăm cu nasul de ceară și uităm să punem preț pe calitățile umane. Suntem ceea ce ne-a creat Dumnezeu și oamenii din jur! Ne simțim de parcă am fi trădați frumos de Dumnezeu...Nu ne mirăm când cineva ne face un bine, dar mai degrabă când e viceversa....banal, dar adevărat. Suntem ca pisicile, meunăm când ne e bine și ne lingușim ca să obținem ce ne dorim. Frumoase acțiuni și încercări pierdute .....Ne transformăm în roboți, mașinării, mecanisme stricate. Toți cei mecanizați și ,,robotițiʼʼ de mecanismul ,,viațăʼʼ au rămas în urma trecutului. Miroase și acum a înșelăciune egoistă...mirosul ei va rămîne veșnic. Pentru că noi nu cunoaștem elixirul unei iertări prietenești....Suntem îmbrăcați în straie de bronz și tapetați de mirosul puterii...dar poate prea etichetați de răspunsuri....ne ciocnim de răspuns ca nuca de perete. Uităm că suntem oameni, uităm că suntem politicieni...uităm că avem nume....Dar oare cine suntem?

paradoxurile vieții

Întreaga viață este un paradox. Știm ce e dragostea, dar nu iubim...Avem ochi, dar nu știm să diferențiem un adevăr de o minciună. Prețuim lucrurile abia după ce le-am pierdut. Știm să zburăm, dar nu avem aripi...ne considerăm îngeri, fluturi sau Mesia, dar numai nu oameni. Putem gusta din dulcele fericirii, dar nu cunoaștem fericirea gustului de măr. Tăiem mărul în jumătate pentru a vedea ce conține, dar ne lipsim de unica ocazie de a-l vedea în toată frumusețea când e întreg. Știm a deosebi dolarii de euro, dar nu știm a deosebi fățărnicia de omenie. Cunoaștem prețul unei perechi de jeanși, dar nu cunoaștem prețul unei prietenii adevărate. Ne ținem prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape....Aceasta este definiția cuvântului fățărnicie.
Știm să numărăm banii, dar uităm a număra greșelile pe care le facem. Regretăm că am greșit, dar repetăm greșelile. Și istoria se repetă...
Nu plângem că ne-a murit vaca, dar că a vecinului trăiește. Iar mai târziu avem tupeul să ne numim altruiști și optimiști, când de fapt ne bucurăm de necazurile celor din jur și ne pierdem cu firea când ne ciocnim cu o problemă. Avem mașini, dar nu putem merge la ele. Pentru că la modă sunt oamenii bogați, dar nu calitățile și capacitățile lor.
Știm adevărul, dar spunem minciuni. Minciunile ne fac mai buni și mai frumoși pentru cei din jur, dar rămânem la fel de urâți și murdari la suflet cum am fost. Pentru că dorim să ne cunoaștem viitorul, fără de a ne cunoaște trecutul. Pentru că vrem să avem parte de victorii, fără de a cunoaște înfrângeri și fără de a ști a lupta.
Suntem optimiști, dar credem că în 2012 e sfârșitul lumii. Credem în vorbele spuse de acești oameni, pe care nu i-am văzut niciodată. Însă, pe cei care îi cunoaștem de o viață îi considerăm mincinoși când ne spun că ne iubesc.
Suntem adevărați patrioți, dar cumpărăm maioneză rusească și haine din Turcia. Cunoaștem multe limbi străine, dar nu ne cunoaștem limba maternă. Și totuși, suntem patrioți!!!

rețeta unei cariere de succes

Luăm 250 g de talent pe care le tocăm foarte bine, fierbem 5 ore la foc mic un kg de muncă și 2 kg de perseverență.

După fierbere, curățim munca de invidie și perseverența de fățărnicie. Le pisăm, după care adăugăm 2 linguri de prietenie, 300g de dragoste și suc de pasiune.

Adăugăm talentul tocat și cremă de modestie. Se servește cald!!!

Poftă bună!

speranțe goale

Mă tot gândeam dacă există totuși noroc........există.........
alții spun că trebuie singur să ți-l faci, alții- el singur te găsește.....până acum erama de aceeași părere, acum ...........hmmmm.....dificil de spus....ți se pare că lumea-i frumoasă sau cel puțin vrei să vezi asta.....crzi în cineva sau ceva.....dar până la urmă...totul se face scrum....
sperăm....visăm...iubim....și până la urmă ne dezamăgim.....cât de tare lumea este sătulă de așa ceva....cât de tare lumea vrea să fie fericită....dar...nu este!!!
ce putem face noi?nimic...să credem ? nU!să visăm? nu! să iubim? nu!
orice nu am face se sfârșește tragic...posibil să par pesimistă...dar m-am săturat să fiu un optimist incorigibil care întotdeauna îi încurajează pe ceilalți....iar tot curajul dat nu este rambursabil....ce păcat!!!

Viaţa este minunată....trebuie doar să ştii să o trăieşti corect şi frumos...

ce este viaţa?
ce este?
ce poate fi?
este o pasăre care mereu îşi ia zborul.....dar niciodată nu poţi şti cum va fi zborul....lumea se gândeşte mereu cum să facă acest zbor mai uşor, cum să se elibereze de greutăţile de pe aripi şi cum să facă ca lângă ei în timpul zborului să fie persoana pe care o iubesc....
nu există situaţii fără de probleme, probleme fără soluţii, soluţii greşite şi soluţii corecte....
întotdeauna există o a doua soluţie....dar oare care e cea corectă?
pentru că de obicei în timpul zborului nu avem prea mult timp pentru a decide...mereu ne grăbim pentru că fiece secundă ne poate costa o viaţă...sorry.. un zbor :D..............
apropo de prietenie....există sau nu???
dacă vrei să afli trebuie să cunoşti şi trădări, pentru a putea deosebi o prietenie adevărată de una care ,,aparenţă de prietenie,,....
eu am cunoscut de toate....de aceea ştiu cum trebuie preţuită prietenia...

hmmmm...adevărul e mai frumos decât minciuna...

astăzi am încercat din nou să caut răspunsul la întrebarea care de foarte mult timp mă macină....
-de cîte ori un om își minte aproapele?
-de mii de ori pe zi, dar poate doar o singură dată......dar oare care minciună e mai dureroasă?
că și-a mințit soția pe motiv că nu ar mai avea bani, doar ca să-i cumpere drept cadou perechea de pantofi pe care soția de mult și-a dorit-o sau că că are bani, căci salariul i-a fost mărit, când de fapt o înșeală cu șefa(din acest motiv i și s-a mărit salariul)??????????
cred ca prima parte a răspunsului va fi aleasă de toate femeile, dar posibil că vor exista femei care vor afirma că e mai bine să mă mintă decât să mă părăsească...
hmmmm....eu însă cred că adevărul e mai frumos decât minciuna...

ceea ce simt acum...